Marcelina gospodina, mama si tata gatitului :))

Ca sa fiu sincera nu mai stiu care a fost momentul declansator, ce m-a determinat sa ma apuc de treaba asta… Cred ca ultimele  saptamani, cu emotiile, confuzia, lipsa de perspectiva, etc., m-au facut sa imi analizez optiunile, sa ma intreb cum am sa merg mai departe, ce ma motiveaza, si rezultatul a fost ca trebuie sa fac ceva ce mi-a placut dintotdeauna, ceva ce ma caracterizeaza, care ii bucura pe cei apropriati, si am ajuns la concluzia ca imi place sa gatesc, ma descurc  binisor, fara a fi vreo specialista, si imi mai place si sa sporovaiesc  despre vrute si nevrute.

Si uite asa, din aproape in aproape m-am trezit vorbind cu copiii, cu prietenele, si am fost incurajata sa fac asta. Ce va iesi, numai Dumnezeu stie, dar daca va voi trezi curiozitatea,  pentru mine va fi sansa de a ma reinventa si de a merge mai departe. Prietenii stiu la ce ma refer.

Nu am sa pot concura cu blogurile culinare deja celebre, nu mi-am propus asta, dimpotriva, am sa caut, de cate ori va fi nevoie, sa consult retetele celor mai priceputi bucatari.

Buuun, despre mine si gatit, de unde sa incep sa povestesc, poate din copilarie…

Imi amintesc cu mare drag de mama si de tata, Dumnezeu sa-i ierte, cum bucatareau ei impreuna, si de mine, care trebuia sa fiu in mijlocul actiunii, si imi prindeam degetele in masina de tocat, sau ma ardeam la aragaz, ma taiam la vreun degetel, etc.

Din pacate, cand aveam 10 ani, mama s-a stins, si am ramas cu tata si fratii mei. Au urmat niste ani dificili, dar tata a preferat sa ne creasca singur, lucru pentru care ii suntem recunoscatori si acum.

Nu puteam sa vorbesc despre pasiunea mea pentru gatit fara sa amintesc de tata, era un bucatar cu har, nu exagerez, chiar avea talent si era recunoscut pentru sarmalutele cu foi de vita cat degetul mic, pentru ciorbele epocale cu care ne trezea din somn dupa cate o noapte de chef… si multe, multe alte mancaruri care aveau un gust inconfundabil.

Si acum adora copii, si nu numai ai mei, sa le fac omlete, gogosi cu lingura, ciorbe a’la bunelu’, tocanite, si multe alte bunatati cu care ii incanta in copilarie. Le fac eu pentru ca si tata s-a dus, sunt deja 10 ani de atunci, dar sper ca este cu mama, pentru ca aici, cu noi, si-a facut pe deplin datoria.

Acum ca am inceput sa scriu, imi dau seama ca sunt multe lucruri pe care ma bucur sa mi le amintesc,  va fi ca o terapie, mai ales acum, cand ma straduiesc sa ma adun, si sa ma repar. Da, chiar ma simt ca la psiholog, stiti, ca in filme, cand te lasa sa vorbesti despre tine, sa bati campii, tu vorbesti, te intrebi, iti dai raspunsuri, este ca si cum te privesti din afara, te dedublezi.

Da, sunt multe de povestit, si din fericire de-a lungul vietii am beneficiat de o memorie foarte selectiva, am incercat sa pastrez amintiri placute, sau macar sa fac haz de necaz si sa merg mai departe.

Am sa incep prin a posta cateva dintre mancaricile si dulciurile facute in ultima vreme, pentru ca am promis ca tot ce voi pune pe blog va fi productie proprie.  Si tin la asta pentru ca mi-am dorit ani de zile sa am firma mea, gen catering, dar ceva mic, de familie, care sa poata ramane de calitate, acum nu mai cred ca este posibil, dar nu se stie niciodata.

Cu placere imi ajut prietenele in anumite ocazii speciale, si am sa fac asta in continuare, de cate ori voi fi solicitata.

8 responses to “Marcelina gospodina, mama si tata gatitului :))

  1. Acum sincer sa-ți spun! Pe site-urile culinare și bloguri celebre de crăpelnița scriu o grămada de agramat(e)i.
    Majoritatea sunt aberații, copy-paste si furaciuni după „ureche”.
    Îmi aduc aminte ca si eu ma uitam la tata (și meseria se fura…nu-i asa?!) cum gătea si totuși suntem atât de diferiți… la stil.
    Când eram copchil ma gândeam ca raiul este undeva printr-o biblioteca, acum cred ca „raiul” este in bucătărie.
    PS – te rog sa ma surprinzi în fiecare zi… dar aveți grija! chestiile bune îngrășa…

  2. Ai mare dreptate, fiecare bucatar pasionat are stilul lui, dar un lucru este sigur: daca ii iubesti pe cei pe care ii hranesti, daca nu gatesti doar din obligatie, indiferent de stil, mancarea va fi delicioasa.
    Condimentul secret este sa gatesti cu bucurie!

  3. Hei, felicitari pentru blog.
    L-am descoperit recent si sunt foarte incantata de el. imi place ca totul este facut de mana ta, incusiv pozele, care nu sunt prelucrate sa dea frumos. imi place ca faci mancare normala nu fandoseli de cine stie ce rata umpluta cu caviar in sos de trufe. retetele, asa cum spuneai si tu, sunt cum le facea tata/mama/bunica/matusa de ai manca o oala odata la cat de bune sunt. ma bucur ca folosesti oale normale nu cine stie ce oale sau tava de nici nu stiu de unde sa o procur si mai ales ingrediente din piata.
    iti multumesc pentru ca ai facut acest blog si pentru ca ma inspiri in mica dilema zilnica a fiecarui gospodine „ce sa gasesc azi?”
    spor la gatit si la povestit.

    Fustita

    • In primul rand, multumesc pentru comentariu.
      Nota 10 pentru spiritul de observatie, intr-adevar, mi-am dorit sa fie ceva natural, fara fite, nesofisticat, ca si asa ne complicam viata cu mare voluptate, macar hrana sa ne bucure si sa ne relaxeze.
      Si nu in ultimul rand, imi propusesem sa mai creez o categorie „Ce mai gatim azi?!”, si mi-ai confirmat ca va fi de folos.
      Nu pot sa uit ca inainte de ’89, orice gospodina care se respecta isi punea aceasta problema la birou, la cafea (nechezol, pentru nostalgici) cu prietenele, etc., asa ca meniul a fost dintotdeauna o problema.
      Spor la treaba si tie, am sa intru pe blogul tau sa te cunosc mai bine.

  4. Draga Marcela, te imbratisez si aici, virtual dar cit se poate de real! De la tine stiu acum ca prajitura cu mere e mai buna cind ” scapi” in ea si o mina de nuci, puneam doar migdale deasupra, dar cu nuci , un pic rumenite in tigaie dar fara grasime, e super! Te pup si sa stii ca te citesc!!

    • Ma bucur tare mult, te pup si eu. Poti sa ma intrebi orice, daca stiu iti raspund cu placere, chiar ma simt bine de cand am inceput sa postez. Simteam nevoia sa fac ceva util ca sa imi revin putin. Te pup.

  5. Te rugam… sau, cel putin, eu te rog mult sa ramai aceeasi MARCELA pe care am cunoscut-o si pe care am inceput s-o indragesc tare mult inca din 1993, cand locuiam la voi in gazda, cand mancam bunatatile facute de ”BUNELU”, cand sedeam seara si povesteam diverse, cand faceai teme cu copiii, cand ascultam RADIO GALATI in bucatarie, cand te ajungeau gandurile, si pentr-un moment deveneai trista, dar…..dar, era pentr-un moment, ca imediat te scuturai si-ti venea un chef nebun de viata………si bineinteles, cand puteai, te apucai de ceva dulce. Asta reprezinti tu pentru mine si sigur nu se vor sterge niciodata aceste memorii.
    Continua ceea ce ai inceput sa faci, ca e un lucru minunat si nobil.

    • Viorica, m-ai facut praf! eu incerc sa ma tin tare, si tu vii cu lucruri din astea?!
      Si pentru mine au fost vremuri deosebit de frumoase, cu toate greutatile, dar faptul ca cineva isi aminteste cu atata drag, ma impresioneaza.
      Multumesc pentru gandurile frumoase si pentru incurajari.
      Am avut parte de reactii extraordinare in ultimele saptamani, si asta doar gatind….Multe femei spun ca este sub demnitatea lor sa stea la cratita.
      Dar ce bine te simti atunci cand iti multumeste cineva pentru masa, si te roaga sa nu mai gatesti asa bine…:))) Asa imi spunea Petrica.
      Uf, gata, seara asta a fost plina de emotii, dar iti multumesc inca o data.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s