Category Archives: Cu cuvintele mele

See you on the website http://www.gatimsipovestim.ro/

Because I can’t handle all the “blogging” tools yet, I’m happy to announce you on here as well that “it has begun”! I finally opened my web site http://www.gatimsipovestim.ro/ , therefor I will be posting on there from here on.
Nothing will change, I will try to keep the same direction that I got you used to, simple and tasty cooking.
Be inspired and good luck cooking!

Anunțuri

No. 101!!!

No 101 !!!

Am pornit in aceasta aventura “blogeristica” fara sa stiu cat va dura sau unde voi ajunge, din dorinta disperata de a trece peste momentele grele din acest an.

Nici acum nu stiu unde voi ajunge dar stiu sigur ca am reusit sa transform pasiunea pentru gatit intr-o terapie foarte eficienta, si asa m-am trezit la articolul cu nr. 100, dar ce este mai important, am reusit sa accept ce s-a intamplat si cred ca pot merge mai departe. Mai am insa incercari in fata, una dintre ele fiind aceea ca va trebui sa imi construiesc o alta viata, poate chiar o alta identitate, si nu exagerez cu nimic, asta o stiu foate bine cei care au trecut prin asa ceva.

Cu ocazia asta vreau sa va anunt ca in curand voi face si urmatorul pas, voi porni site-ul cu acelasi nume. Sper sa  fie o trecere calitativa pentru ca in tot ce fac pun pasiune, si o fac gandindu-ma cu drag la cei care au nevoie de o sugestie.

Am nevoie de un singur lucru de la voi: de feedback…Spuneti-mi ce va place, dar si ce nu va place, ce lipseste, ce faceti diferit, ce vreti sa experimentez pentru voi, ce va preocupa, pentru ca altfel va ramane in stadiul de monolog cu poze frumoase…

Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in ultimele 3 luni, si sper ca veti ramane in continuare, nu de alta dar vin sarbatorile si nu cred ca vreti sa ratati minunatele retete care vor urma, nu-i asa?

Va urez spor la treaba si pofta buna!

Mai stim cine suntem?

In seara asta, ca de obicei, mi-am aruncat privirea pe Facebook. Multe poze dragute, citate celebre, unele interesante, altele banale.

Dar la un moment dat mi-a atras atentia o fotografie care reprezenta Colegiul National “Costache Negri” din Galati,  astazi, alaturi de o fotografie a aceluiasi edificiu care a fost inaugurat in 1902 sub denumirea “Scoala Normala de baieti Costache Negri”.

Imi plac pozele vechi, mi-e dor de imaginile orasului copilariei mele pe care le mai pastrez confuz in amintiri, si daca fotografiile sunt rare putem in schimb sa ne amintim cate ceva din istorie consultand surse pe care le gasim din plin, gratie Internetului.

Aud prea des spunandu-se ca daca se inchide Combinatul moare orasul… M-am cam saturat de comentariile astea!

Eu m-am nascut aici si nu pot fi de acord cu asta, pentru ca desi eram mica atunci cand a inceput minunata industrializare, mai am inca in minte un oras curat, in care si tatal meu a plantat copaci, cu oameni gospodari, care isi invatau copiii sa arunce biletele de autobuz la cosul de gunoi, sa intre in casa la ora 13, sa salute vecinii, sa nu manance bunatati in fata altor copii mai sarmani, sa nu iasa cu jucarii scumpe afara, in care mai toti ieseau duminica la plimbare gatiti cu cele mai bune haine, mergeau la film si la teatru, etc.

Vi se pare hilar? Erau niste lucruri de minim bun simt care nu mai inseamna mare lucru astazi, din pacate.

Pentru toti cei care cred ca orasul s-a dezvoltat odata cu Combinatul am copiat cateva date din istoria Galatiului de pe Wikipedia, si am spicuit date doar pana acum 100 de ani.

1805: Franța și Anglia înființează vice-consulate.
1821: Galațiul a fost ars pentru a 3-a oară de grecii eteriști și de otomani. Revoluția lui Tudor Vladimirescu se simte și la Galați. Aici au fost măcelăriți toți supușii Imperiului Otoman. Masacrul de la Galați va deschide un șir lung de confruntări otomano-grecești.
1831: Populația orașului era de 8.605 locuitori.
1832: Se deschide prima Școală din juteț, Școala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
1834: Primele curse regulate din Galați cu vapoare austriece.
1836: Se înființează primul Spital Obștesc sub egida Spiridoniei din Iași. La începutul primei conflagrații mondiale spitalul funcționa cu 125 de paturi și avea 3 secții: chirugie, medicină și contagioși.
1837: Pe 1 ianuarie Galațiul este declarat port liber (porto-franco), alături de Brăila.
1842: Populația orașului crescuse de aproximativ 3 ori, ajungându-se la 25.000.
1844: Se înființează Fabrica de Conserve.
1846: Se înființează un serviciu permanent de vapoare între Galați și Odessa
1847: Orașul Galați este vizitat de Franz Liszt.
1850: Statele Unite Ale Americii înființează vice-consulat.
1852: Navele din Galați aveau destinații din ce în ce mai diversificate cum ar fi: Stavanger și Bergen în Norvegia; Bremen în Germania; Marsilia în Franța; Livorno, Genova și Ragusa în Italia; Amsterdam în Olanda; Corfu, Reni, Odessa, Istanbul, Trieste, Alexandria, etc.
1854-1855: Se construiește prima linie telegrafică între Galați și Iași, care mai apoi a fost extinsă la Sulina și Ismail.
1856: Galațiul devine sediu al Comisiei Europene a Dunării, după Războiul Crimeei, decizie luată de marile puteri ale vremii. Sediul era în actualul sediu al Bibliotecii V.A. Urechia. La 4 noiembrie Comisia își începe activitatea cu delegați ai Angliei, Austriei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei, Franței și Turciei. Tot în acest an se deschide o sucursală a Băncii Otomane, prima sucursală a unei bănci străine din Moldova.
1857: Își deschide o sucursală la Galați și Banca Națională a Moldovei. Se tipărește primul ziar românesc numit „Gazeta Danubiu”.
1858: Statele Unite Ale Americii ridică vice-consulatul la grad de consulat.
1860: Faima Galațiului devenise atât de mare, fiind mai cunoscut în lume decât în țară, drept urmare, oamenii de seamă ai vremii, printre care patrioții Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri care pregăteau unirea Principatelor Române se gândeau serios la Galați ca noua capitală a Principatelor datorită comerțului și economiei care era în avânt. O simplă estimare a vremii a lucrurilor exportate sau manufacturate la Galați trecea de 110 milioane de lei.
1861: Se deschide Fabrica de Lumânări.
1862: Se finalizează șoseaua Galați-Brăila. Fabrica de Argăsit Piei își începe activitatea.
1864: Pe 2 octombrie este deschisă Școala Superioară de Comerț Alexandru Ioan I.
1867: Se înființează Liceul Vasile Alecsandri, care în prezent este Colegiu Național.
1869: La 5 noiembrie circula pentru prima dată un tren pe relația portul Galați – gara Barboși. Odată cu deschiderea Atelierelor C.F.R. se inaugurează și Parcul Municipal Mihai Eminescu. Se înființează și Fabrica „Leul” pentru sârmă și cuie.
1870: În Galați sunt deschise câteva noi fabrici. Se încep curse navale între Galați și Brăila. În iulie Se pune în circulație linia ferată Galați – Tecuci.
1872: Pe 13 septembrie este inaugarată de către Regele Carol I, Gara de Călători, o clădire impunătoare. Se deschide și linia ferată București – Brăila – Barboși – Galați – Bârlad.
1877: Se construiește prin concesiune rusă linia ferată Odessa – Tiraspol – Cetatea Albă – Reni – Galați.
1878: Se deschide Arsenalul Marinei Militare
1881: Se intalează primele linii telefonice care făceau legătura între Primărie, Turnul de Observație al Mănăstirii Mitoc, Pompieri și Poliție.
1882: Pe 22 decembrie regimul de port liber este înlăturat. Începe construcția tunelului feroviar de sub cartierul Vadu Ungurului.
1884: Se construiește Spitalul Militar cu 88 de paturi, pe locul fostului „Obor de fân”.
1887: Se deschide Fabrica de Produse Chimice și Ambalaje „Albina”.
1889: Se înființează Biblioteca V.A. Urechia.
1894: Se deschide Fabrica de Ulei „Etna”.
1895: Se deschide Fabrica de Cherestea „Goetz”.
1900: Se deschide Uzina Electrică. Pe 14 august se deschide prima linie de tramvai din oraș. Exploatarea a început cu 30 de trăsuri. Traseul pornea din docuri și urca pe Strada Portului spre centru. De aici o linie mergea pe Strada Brăilei până la capăt iar alta pe Strada Mavromol până la Strada Holban. O linie trecea pe Strada Mihai Bravu până la Grădina Publică, altele făceau legătura între gara de călători și port. Linia de pe Strada Tecuci continua pe Strada Traian până la Spitalul „Elisabeta Doamna”. În acest an populația orașului a fost evaluată la aproximativ 80.000 de locuitori.
1902: În acest an rețeaua tramvaielor electrice avea 13 kilometri. Înaintea introducerii tramvaiului la Galați se circula cu trăsuri, omnibuze și tramcare, după modelul celor din București.
1908: Galațiul avea 41 de fabrici deschise ce lucrau la capacitate maximă.
1914: Galațiul avea 16 consulate străine.

Impresionant, nu?

Consider ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca orice, pentru a schimba ceva, nu doar sa intoarcem capul scarbiti de mizerie.

Chiar si eu prin acest demers nu fac mare lucru, dar am convingerea ca trebuie sa respectam mai mult ce au facut altii inaintea noastra si sa incetam a mai folosi expresii de genul: “oras de r..”, “tara de r…”.

Noi suntem cei care sfintim, sau nu, aceste locuri atat de ingaduitoare cu noi!

Sa aveti o seara placuta!

Mika si Maya

Se spune ca daca detii un animal de companie ai numai beneficii, de la mersul pe jos, in cazul in care ai caine si il plimbi, pana la starea de bine pe care ti-o da un motan care toarce.

Nu vorbim aici despre neajunsuri, pentru ca ideea este sa ne binedispunem.

Poate reusesc sa fac si eu asta cu urmatoarele poze. (mai ales ca Olanda ne-a batut la fotbal…). Nu va faceti probleme, avem destule puncte.

Noapte buna!

Intre noi fetele

Dragele mele, suntem femei, deci ne facem probleme in legatura cu silueta!

Si ca sa nu fiu nedreapta, sunt si barbati care au aceasta preocupare, si nu este deloc rau.

Recunosc si eu ca nu este zi in care sa nu ma urc pe cantar, in care sa nu-mi promit diverse performante…J Cunoastem, nu?

Acum, vorbind serios, am tot purtat discutii pe tema asta zilele acestea, asa ca m-am gandit sa fac o categorie aparte in care sa postez retete care va pot inspira.

Din cauza unei probleme de sanatate legata de tiroida nu pot sa urmez cine stie ce dieta stricta, dar m-am simtit bine si am avut rezultate cu dieta “South beach’. Nu sunt o specialista, cine vrea detalii sa caute pe site-ul oficial, dar cunoscand principiile de baza cred ca va pot sugera anumite retete care corespund principiilor acestei diete.

Nemaivorbind de faptul ca o schimbare definitiva a obiceiurilor alimentare ar fi si mai indicata in multe cazuri…

Ideea ar fi ca in primele doua saptamani sa nu punem gura pe: tot ce inseamna “fainoase”, cartofi si morcovi, orez, fructe, dulciuri, bauturi alcoolice, carbogazoase.

Pare greu? Si eu m-am speriat prima data, mai mult la gandul ca nu voi rezista fara fructe 2 saptamani…Ideea este ca nu e greu, pentru ca putem manca orice si oricat din ce este permis, si slava Domnului ca nu se moare de foame!

De exemplu, dimineata, seara sau in timpul zilei ca gustare: iaurt, ou fiert, branza, cascaval, peste sub orice forma, sunca presata, rosii, castraveti, ardei gras, salate, etc., etc. Cum vi se pare?

Nu este atat de infricosator, nu?

De acum am sa postez la categoria asta si feluri de mancare care sunt permise, si astept cu mare interes completarile si parerile voastre.

Pentru maine va recomand o salata simpla  la care as adauga si un ou fiert, iar la pranz o ciorba de zarzavat. Seara va las pe voi sa va alegeti cu ce va rasfatati.

O seara placuta!

Ce ti-ar place sa faci daca banii nu ar conta?

15750 * Fall Leaves * 1152 x 864 * (102KB)Dupa o perioada putin mai linistita si mai inspirata, in care am facut exact ceea ce imi doresc de mult, si ceea ce imi place sa fac, adica sa gatesc, si sa vorbesc despre asta, a venit si momentul in care mi s-a facut din nou teama de ziua de maine…

In momente din astea, cand nu stiu incotro s-o apuc, m-am obisnuit sa ma rog, si uite ca Dumnezeu imi da semne ca este alaturi de mine prin tot felul de mijloace. Ieri am gasit un material interesant pe net, care m-a “energizat” pozitiv, am cunoscut o doamna care m-a impresionat prin felul in care isi face meseria, dar si cum o transmite celor doritori sa invete, iar astazi, discutand cu Bogdan, si spunandu-i, mai in gluma, mai in serios, ca vreau bani…mi-a aratat un filmulet pe care vreau sa vi-l recomand si voua. Nu este o reteta a succesului, nu ne invata cum sa castigam la Loto, dar ne spune inca odata, cum au mai spus-o si altii, ca daca facem ce ne place, daca avem rabdare, daca ne punem priceperea in slujba celorlalti si o facem cu drag, este imposibil sa nu avem succes.

Ar fi multe de spus pe tema asta, sper sa avem ocazia sa dezvoltam subiectul, pana una alta astept cu mare curiozitate comentariile voastre.

* in bara aveti un buton „cc” care va ajuta sa vedeti si traducerea in limba romana.

Gatesc pentru tine…:))

Buna,

Am pornit la un drum, din dorinta de a-mi gasi o ocupatie care sa ma scoata la lumina, sa ma ajute sa merg mai departe, si ce poate fi mai potrivit decat sa simti ca poti fi de folos celor din jur.

Ok, am inceput sa postez retete pregatite de mine, nimic deosebit pana acum, multa lume face asta cu suces de mai multi ani, deci ce pot sa fac mai mult de atat?! Cum trec la “the next level”? Nivel la care doar putini fac diferenta?

Imi pun problema asta pentru ca am déjà un numar constant de “follower-i” si am sentimentul  ca toti asteapta si altceva…

De multe ori mi-am batut capul cu pregatirea unor mese mai speciale, si de ce sa nu recunosc, nu intotdeauna bugetul imi era prieten.

Imi amintesc ca acum 2-3 ani, de ziua mea, mi-am invitat cateva prietene, si pentru ca nu mi-am permis cine stie ce specialitati, piesa de rezistenta au fost servetelele pe care le-am “impachetat” dupa o metoda sofisticata gasita pe internet! Si pot sa va confirme prietenele mele ca au fost surprinse foarte placut.

Altadata, din aceleasi motive pecuniare, tot ce am pus pe masa a fost gatit de mine, si asta se intampla intr-o perioada in care marea majoritate a femeilor, printre care si eu, sustineam ca suntem niste fericite ca gasim pe piata tot ce ne dorim si ca nu mai trebuie sa ne pierdem timpul in bucatarie.

Ei, nu serios?! Uite ca au revenit in forta retetele bunicii, si daca ne respectam  si avem si timp, bineinteles, incercam sa ne primim invitatii cu bunatati preparate in casa.

Asa ca am sa incep sa postez, diverse propuneri pentru meniuri de ocazie, ca sa spun asa, cu mai putine imagini la inceput, pentru ca nu m-am gandit acum un an sau doi ca as putea avea ceva de spus in domeniu, si in consecinta, nu am pozat mai nimic…

Astept cu nerabdare comentarii, intrebari, feedback, doar asa voi avea garantia ca pot fi de folos cu ceva.

Am sa incep cu un “cadou” pe care i l-am facut fratelui meu de ziua lui, si anume cateva gustari, (snitele de piept de pui, chiftelute de pui, branzica de oi), si desert, o placinta cu mere delicioasa, pentru colegii de munca. Si sa stiti ca avut mare succes, si, in afara de putina munca in bucatarie, nu a costat deloc mult.

Va place cum arata?

Va urez multa inspiratie, spor la treaba, si daca nu aveti timp, sau bucataria nu este punctual vostru forte, apelati cu incredere la persoane care gatesc cu drag, pentru ca si mancarea, ca orice alt lucru pe care il facem, se va incarca cu energia noastra din momentul in care o preparam.

Cu alte cuvinte, gatiti cand sunteti bine dispusi, ganditi-va cu drag la cei pe care ii veti hrani, ascultati muzica, etc., si rezultatele vor fi uimitoare, indiferent ce veti gati!

Iti multumesc…

“Iti multumesc ca mi-ai aparut in cale si mi-ai dat un sens in viata”,

mi-a spus Petrica acum vreo 3-4 ani, cand ne intorceam de la Otopeni. A fost cea mai frumoasa declaratie  de dragoste pe care mi-a facut-o vreodata in cei 30 de ani traiti impreuna…

Au trecut 6 luni…

Sincer, nu stiu daca reprezinta ceva din punct de vedere religios, dar pentru mine lunile astea au insemnat multa suferinta, revolta, neputinta de a intelege, si multe alte emotii negative care m-au adus pana in punctul de a-mi dori sa ma culc si sa nu ma mai trezesc…Si ma durea tot, si ma afundam intr-o negura din care nu mai vedeam nimic limpede, si imi era mila de mine, si imi era mila de Petrica, si imi era mila de copii, si iar ma durea, si aveam sentimentul ca le fac rau tuturor, si stiam ca nu asa sunt eu, ca trebuie sa imi revin, copiii mei au nevoie de mine, cu siguranta si cei apropiati isi doreau  sa revin printre ei.

Si am inceput sa ma rog, sa implor, m-am rugat sa fiu iertata pentru ca nu inteleg, sa fiu ajutata sa accept, sa fiu indrumata…

Si minunea s-a intamplat! Intr-o zi am avut o revelatie, mi-am dat seama ca odata cu disparitia lui Petrica orice este posibil, am simtit pe pielea mea ce inseamna desertaciune si “vanare de vant”, si ca singurul sprijin pe care l-am avut si pe care nu-l voi pierde niciodata vine de la Dumnezeu. Ii multumesc ca mi l-a scos in cale pe Petrica, si pentru anii minunati pe care i-am trait alaturi de el, pentru tot ce mi-a oferit, pentru copiii minunati pe care ii avem, pentru oamenii deosebiti pe care i-am intalnit si care imi sunt aproape, si sper sa imi dea puterea sa inteleg de ce am ramas eu, ce am de facut, si sa fiu in stare sa imi duc  viata mai departe cu demnitate.

Si ca sa revin cu picioarele pe pamant, pe langa altele ma ocup cu drag si de tot ceea ce trebuie facut, crestineste, pentru  pomenirea lui Petrica, asa ca de ziua lui am facut si pomana de 6 luni, si sper ca de acolo unde este s-a bucurat sa ne vada pe toti cei apropiati, impreuna, pentru ca tare i-a placut sa avem casa plina!

Nu pot sa uit cu cat patos sustinea ca dacii aveau dreptate sa planga la nasterea unui copil, pentru ca stiau ca il asteapta o viata plina de greutati, si se bucurau si petreceau pentru cel care trecuse in nefiinta…Sa fi stiut el ceva?

Dumnezeu sa il odihneasca, si de acolo unde este sa ne vegheze si pe noi.

(Mi-a trebuit mult curaj sa scriu, si v-as fi recunoscatoare daca nu ati comenta nimic aici. Cine are ceva de spus, putem sta la o cafea si sa povestim).

Marcelina gospodina, mama si tata gatitului :))

Ca sa fiu sincera nu mai stiu care a fost momentul declansator, ce m-a determinat sa ma apuc de treaba asta… Cred ca ultimele  saptamani, cu emotiile, confuzia, lipsa de perspectiva, etc., m-au facut sa imi analizez optiunile, sa ma intreb cum am sa merg mai departe, ce ma motiveaza, si rezultatul a fost ca trebuie sa fac ceva ce mi-a placut dintotdeauna, ceva ce ma caracterizeaza, care ii bucura pe cei apropriati, si am ajuns la concluzia ca imi place sa gatesc, ma descurc  binisor, fara a fi vreo specialista, si imi mai place si sa sporovaiesc  despre vrute si nevrute.

Si uite asa, din aproape in aproape m-am trezit vorbind cu copiii, cu prietenele, si am fost incurajata sa fac asta. Ce va iesi, numai Dumnezeu stie, dar daca va voi trezi curiozitatea,  pentru mine va fi sansa de a ma reinventa si de a merge mai departe. Prietenii stiu la ce ma refer.

Nu am sa pot concura cu blogurile culinare deja celebre, nu mi-am propus asta, dimpotriva, am sa caut, de cate ori va fi nevoie, sa consult retetele celor mai priceputi bucatari.

Buuun, despre mine si gatit, de unde sa incep sa povestesc, poate din copilarie…

Imi amintesc cu mare drag de mama si de tata, Dumnezeu sa-i ierte, cum bucatareau ei impreuna, si de mine, care trebuia sa fiu in mijlocul actiunii, si imi prindeam degetele in masina de tocat, sau ma ardeam la aragaz, ma taiam la vreun degetel, etc.

Din pacate, cand aveam 10 ani, mama s-a stins, si am ramas cu tata si fratii mei. Au urmat niste ani dificili, dar tata a preferat sa ne creasca singur, lucru pentru care ii suntem recunoscatori si acum.

Nu puteam sa vorbesc despre pasiunea mea pentru gatit fara sa amintesc de tata, era un bucatar cu har, nu exagerez, chiar avea talent si era recunoscut pentru sarmalutele cu foi de vita cat degetul mic, pentru ciorbele epocale cu care ne trezea din somn dupa cate o noapte de chef… si multe, multe alte mancaruri care aveau un gust inconfundabil.

Si acum adora copii, si nu numai ai mei, sa le fac omlete, gogosi cu lingura, ciorbe a’la bunelu’, tocanite, si multe alte bunatati cu care ii incanta in copilarie. Le fac eu pentru ca si tata s-a dus, sunt deja 10 ani de atunci, dar sper ca este cu mama, pentru ca aici, cu noi, si-a facut pe deplin datoria.

Acum ca am inceput sa scriu, imi dau seama ca sunt multe lucruri pe care ma bucur sa mi le amintesc,  va fi ca o terapie, mai ales acum, cand ma straduiesc sa ma adun, si sa ma repar. Da, chiar ma simt ca la psiholog, stiti, ca in filme, cand te lasa sa vorbesti despre tine, sa bati campii, tu vorbesti, te intrebi, iti dai raspunsuri, este ca si cum te privesti din afara, te dedublezi.

Da, sunt multe de povestit, si din fericire de-a lungul vietii am beneficiat de o memorie foarte selectiva, am incercat sa pastrez amintiri placute, sau macar sa fac haz de necaz si sa merg mai departe.

Am sa incep prin a posta cateva dintre mancaricile si dulciurile facute in ultima vreme, pentru ca am promis ca tot ce voi pune pe blog va fi productie proprie.  Si tin la asta pentru ca mi-am dorit ani de zile sa am firma mea, gen catering, dar ceva mic, de familie, care sa poata ramane de calitate, acum nu mai cred ca este posibil, dar nu se stie niciodata.

Cu placere imi ajut prietenele in anumite ocazii speciale, si am sa fac asta in continuare, de cate ori voi fi solicitata.