Category Archives: Retete cu legume

Tocanita cu ciuperci

O mancarica delicioasa cu care vin in intampinarea celor care vor sa tina post, dar nu numai.

Pentru 3 portii am folosit 0,5kg de ciuperci, un ardei capia, o ceapa, o conserva de rosii, sare, piper, cimbru si o legatura de marar.

Am taiat ceapa si ardeiul marunt si le-am pus la calit in 2-3 linguri de ulei. Am adaugat ciupercile curatate, spalate si taiate feliute.

Dupa ce a scazut zeama lasata de ciuperci am adaugat si rosiile, am mai lasat pe foc pana s-a legat sosul si am potrivit gustul cu sare si condimente.

Am luat craticioara de pe foc si am adaugat mararul tocat.

Am servit cu mamaliguta calda, o bunatate!

Sper ca v-am fost de folos, asa ca va urez pofta buna!

„Friptura” de cartofi la cuptor

O mancare de post delicioasa cu care ne incanta uneori tata, el a denumit-o “friptura”, in gluma, cand intrebam ce ne face bun.

Eu am folosit cam 1kg de cartofi, o ceapa, un catel de usturoi, un ardei capia, 2 linguri de bulion, 100ml suc de rosii, 50ml de ulei, sare, piper si cimbru.

Am aprins cuptorul, dupa care am curatat legumele, cartofii i-am taiat in sferturi, am adaugat ceapa, usturoiul, ardeiul taiat fasii, bulionul dizolvat in apa, sucul de rosii, am pus condimentele, uleiul si am amestecat cu o lingura, prin rasturnare, ca sa se omogenizeze si sa patrunda condimentele bine.

Am lasat la cuptor pana s-au patruns bine cartofii si s-au rumenit la suprafata.

Am servit cu muraturi din productia 2012.

Spor la treaba si voua si pofta buna!

Budinca de conopida cu cascaval (Cauliflower pudding)

Buna,

Daca ne gandim prea mult la majorari de preturi, TVA, inflatie, etc., riscam sa cadem in depresie.

Asa ca m-am gandit sa privesc in alta parte, sa profit la maximum de toamna asta prelungita, bogata, si sa prepar si alte bunatati cu legume, care sunt deosebit de gustoase, dar si ieftine.

De data asta m-am oprit la conopida, pe nedrept considerata lipsita de gust, si mi-am propus sa pregatesc o budinca.

Pentru asta am avut nevoie de o conopida frumoasa, 3 oua, 300ml smantana, 100g unt, 250g cascaval, sare, piper si un praf de boia de ardei iute, pentru culoare si gust, o lingurita de Delikat si cateva linguri de pesmet.

Am curatat conopida si am desfacut-o in buchetele, dupa care am fiert-o in apa cu sare, cam 5-7 minute, doar cat sa se inmoaie, nu sa se terciuiasca. Am scos-o intr-o strecuratoare si am lasat-o sa se scurga foarte bine, altfel va inmuia budinca.

Am aprins cuptorul.

Am uns vasul yena cu unt si am presarat cu pesmet, dupa care am adaugat buchetelele de conopida peste care am pus jumatate din cantitatea de cascaval ras si restul de unt, bucatele. Am batut oualele si am adaugat smantana, le-am amestecat bine, am pus condimentele, si am turnat crema peste conopida.

*crema trebuie sa acopere bine conopida, daca nu este suficienta mai preparati*

Din momentul acesta am bagat vasul la cuptor pentru 30 de minute, pana in momentul in care s-a legat bine si s-a rumenit putin la suprafata. Am scos vasul si am presarat si restul de cascaval ras, si am mai lasat 5 minute la cuptor.

Este o mancare deosebit de gustoasa si merge de minune daca tinem dieta si vrem sa ne rasfatam putin, deoarece, chiar daca are smantana si cascaval, nu contine carbohidrati.

Va doresc inspiratie si pofta buna!

In alta ordine de idei, as vrea tare mult sa va stiu parerea.

Mi-ar fi mult mai usor daca as primi comentarii, pentru ca m-ati convins ca va place ce fac, dar as vrea sa o fac mai bine. Asa ca nu va sfiiti, exista si butonul “comment”, cereti-mi alte retete, sau orice altceva va intereseaza, si daca ma pricep, va stau la dispozitie.

Va multumesc.

Aperitiv cu vinete si cascaval

Buna,

Pentru ca de multe ori suntem in pana de idei, m-am gandit la niste gustari cu legume care  merg bine si ca aperitive.

Stiti deja ca deviza mea este: simplu, gustos si de efect.

Astazi am facut vinete cu rosii si cascaval, o bunatate, si ar trebui sa profitati cat inca le mai gasim prin piata, ieftine.

Pentru 4 portii am taiat o vanata felii subtiri pe care le-am presarat cu putina sare.

Am aprins cuptorul si am uns o tava cu unt, in care am pus feliile de vinete, peste care am pus cate o felie de rosie, sare si piper, si le-am bagat la cuptor pentru 20 de minute.

Am scos tava si am pus cascaval peste fiecare  felie de vanata si am mai lasat tava 10 minute la cuptor. Am tocat marar proaspat si am pus peste ele.

Daca vrem sa le servim cand este post folosim cascaval vegetal.

Arata grozav, sunt foarte spornice si satioase, si merg de minune si atunci cand avem musafiri.

Spor la treaba si pofta buna va doresc!

Ardei umpluti de post

Buna,

Printre alte bunatati, simple, dar delicioase, ardeii de post sunt favoritii mei.

Se pregatesc destul de simplu, pentru 7 ardei mai mari, am folosit 400 g de orez, un morcov, 200 gr ciuperci, doua rosii mari pentru capacele, cam 100 ml de ulei, o legatura de marar, sare, piper, un pic de cimbru, o lingurita de Delikat, 100 ml de suc de rosii si o lingura de bulion de ardei capia, care pe langa gust, da si o culoare minunata mancarilor sau sosurilor.

Am tocat marunt ceapa, am dat morcovul pe razatoarea mica, ciupercile le-am taiat cubulete.  Am spalat in cateva ape orezul.

Am pus o tigaie la incins, cu uleiul, si am adaugat, in ordinea urmatoare, ceapa, morcovul, dupa  ce s-au calit putin, am pus ciupercile, le-am lasat putin sa se topeasca, si am pus restul ingredientelor: bulionul de capia, sucul de rosii, condimentele, si dupa cateva clocote, am pus si orezul si l-am lasat sa se umfle putin, pana a scazut zeama, si am incheiat cu mararul tocat marunt.

Dupa ce s-a racit putin compozitia am umplut ardeii, i-am capacit neaparat cu felii de rosii si i-am prajit usor pe toate partile intr-o tigaie in care am pus putin ulei. Obisnuiesc sa-i calesc, asa cum am spus si la reteta de ardei umpluti cu carne, pentru ca se indulceste putin gustul ardeiului.

I-am pus intr-o cratita putin mai inalta ca sa-i pot acoperi complet cu apa si suc de rosii, si gata, la cuptor cu ei, pana cand se inmoaie orezul, si se rumenesc frumos la suprafata, sa zicem cam 45-50 de minute.

Va garantez ca sunt o bunatate, de cele mai multe ori prefer sa pregatesc reteta asta decat cu carne, asa ca va urez succes, piata este plina de legume, si o mancare gustoasa fara carne este numai buna toamna.

Spor la treaba!

Vinete si ciuperci umplute cu legume

Buna,

Aproape ca trece sezonul si eu nu am facut vinete umplute?

Asa ceva nu se poate, asa ca m-am gandit sa fac reteta cu legume, neaparat cu ciupercute si cascaval ras deasupra, mmmmm, un deliciu! Ca bonus, am pregatit si cateva ciuperci pentru umplut…

Am achizitionat doua vinete potrivite, frumoase si sanatoase, 250-300 g de ciuperci, de fapt vreo 6 bucati mari, o ceapa, 2 catei de usturoi, un ardei capia, 6-7 rosii, sare, piper, putin Delikat, ulei de masline, 250 g cascaval, putin patrunjel verde si o ligurita de unt cu care am uns tava, dar la fel de bine puteti folosi ulei.

Am taiat vinetele in jumatate pe lung, cu o lingurita am scobit miezul, am pus un praf de sare si le-am lasat deoparte.

Am taiat marunt ceapa, ardeiul, usturoiul si miezul vinetelor si le-am calit bine cu 2-3 linguri de ulei de masline. Am adaugat 3 rosii curatate de coaja si taiate cubulete, dar si 2 ciuperci precum si coditele de la celelalte, la fel bucatite, si am potrivit gustul cu sare, piper, Delikat. Acum, poate adauga fiecare ce vrea, dupa gust, poate putin rozmarin, busuioc, etc. care merg de minune cu legumele de mai sus.

Cu amestecul asta minunat am umplut vinetele  si ciupercile, si le-am acoperit cu feliute de rosii.

Au stat la cuptor 30 de minute, dupa care am pus cascaval ras si le-am mai lasat inca 10 minute, si nu pot sa va spun ce mirosuri erau in bucatarie!!!

Am mancat cu mare pofta, aproape fierbinte…

Pot sa va sugerez sa pregatiti asa ceva si cand aveti invitati la masa, ca aperitiv cald, si daca va mai ramane au un gust minunat si a doua zi, reci.

Spor la treaba, si pofta buna va doresc.

Dovlecei pane

Salutari,

Astazi m-am gandit sa postez si cateva retete mai usoare, si am sa incep cu dovleceii pane, care pentru mine reprezinta o delicatesa, imi plac la nebunie!!!

Un dovlecel, 2 oua*, 2-3 linguri de faina, 3-400 ml de suc de rosii si jumatate de capatana de usturoi ajung cam pentru doua portii.

Imagine

ImagineImagine

Am curatat dovlecelul de coaja si l-am taiat in felii subtiri, cam de 1cm. Am batut oualele cu putina sare, am adaugat piper, cimbru, boia de ardei, si am adaugat, in ploaie,  faina, si am ametecat pana cand am obtinut un aluat putin mai gros decat aluatul de clatite.

Imagine

Am pus tigaia la incins si am adaugat ulei. Bucatelele de dovlecel le-am pus direct in aluat pentru ca trebuie sa le adaugam cat mai repede in tigaie, deoarece se prajesc la foc mai iute,( sunt legume, nu necesita timp indelungat de prajire),  si se pot arde daca ne mocaim. :))

Imagine

Nu este nevoie sa punem hartie absorbanta cand scoatem feliutele, ca la snitele, deoarece uleiul le da un pic de gust.

Separat am pregatit sosul**, adica am pus suc de rosii in care am adaugat usturoiul tocat foarte fin. Cred ca mai simplu de atat nu se poate! Am turnat sosul peste dovlecei, si am acoperit putin vasul, ca sa se patrunda toate aromele.

*Daca tineti post nu se mai face aluatul cu oua, se foloseste doar putina apa minerala sau sifon.

**La sos puteti sa adaugati orice verdeata, dupa gust, eu m-am multumit cu condimentele pe care le-am pus in ou.

Sa aveti si voi pofta!